Statisticile Paginii
Vezi care sunt performanțele Paginii de Facebook a afacerii tale și cum să o îmbunătățești și mai mult.
Ia pulsul audienței
Cu ajutorul Statisticilor Paginii, poți afla cu ce postări interacționează și cu ce postări nu interacționează utilizatorii, astfel încât să iei decizii în cunoștință de cauză în legătură cu tipurile de conținut care pot avea cel mai mult succes pe Pagina ta. Aceste rezultate te vor ajuta să îți crești audiența și să convingi mai multe persoane să interacționeze cu afacerea ta prin intermediul Paginii de Facebook.
Află cum relaționează utilizatorii cu Pagina ta
Apasă pe fila Statisticile Paginii pentru a vedea rapoarte despre:
- numărul de persoane la care au ajuns postările tale și numărul de persoane care au interacționat cu postările tale;
- numărul de persoane care au contactat telefonic afacerea ta pornind din Pagina de Facebook;
- numărul de răspunsuri pe care le-ai trimis clienților și timpul tău mediu de răspuns;
- numărul de vizite la afacerea ta adăugate de utilizatori la postările lor.
Află ce tip de conținut dă cele mai bune rezultate
Folosește datele din Statisticile Paginii tale de Facebook pentru a face modificări pe Pagină, a crește audiența și a îmbunătăți gradul de implicare a utilizatorilor. Poți face acest lucru analizând următoarele elemente:
Impact
Vezi câte persoane au văzut postările tale, câte persoane au apreciat postările, câte le-au distribuit și câte au adăugat comentarii la acestea. Astfel vei afla ce postări captează atenția mai multor persoane, ceea ce îți va permite să creezi mai multe postări cu care utilizatorii să interacționeze.
Vizualizările Paginii
Află câte persoane au vizualizat Pagina și la ce secțiuni s-au uitat. Apoi, vezi detalii globale despre audiența ta, în funcție de vârstă, sex și locație. Folosește aceste informații pentru a te adresa diferitelor audiențe prin postări promovate și reclame sau adaptează-ți conținutul în funcție de interesele lor.
Acțiuni pe Pagină
Vezi ce acțiuni realizează utilizatorii pe Pagina ta, inclusiv dacă vizitează site-ul tău web sau dacă apasă pe butonul de apel la acțiune. Astfel, vei putea face modificări pe Pagină pentru a-i încuraja pe utilizatori să realizeze acțiunile pe care dorești să le realizeze.
Postări
Vezi o detaliere a performanțelor în timp ale fiecărei postări de pe Pagina ta de Facebook. Vei vedea la câte persoane a ajuns fiecare postare, câte persoane au apăsat pe postare și au adăugat reacții, precum și tipul de postare, astfel încât să analizezi repede ce tip de conținut dă cele mai bune rezultate.
Persoane
Înțelege-ți audiența folosind informațiile despre vârstă, sex și locație. Vei vedea când se uită utilizatorii la Pagina ta și cum au ajuns la ea. Aceste informații te pot ajuta să creezi postări care să obțină cea mai bună reacție.
Creează o Pagină Facebook de afaceri, pentru a începe să-ți crești audiența.
Resurse suplimentare
Urmează cursul nostru de eLearning privind rapoartele despre reclame pentru a înțelege mai bine Statisticile Paginii tale.
Centrul de ajutor pentru promotori
Află mai multe despre Statisticile Paginii.
Facebook poate contribui la dezvoltarea afacerii tale, indiferent de dimensiunea acesteia. Vezi cele mai recente știri pentru promotori și multe altele pe Pagina noastră Facebook Business.